stropitură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STROPITÚRĂ, stropituri, s. f. 1. Stropire.
2. (
Concr.) Picătură, strop. –
Stropi +
suf. -tură.stropitură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)stropitúră s. f.,
g.-d. art. stropitúrii; pl. stropitúristropitură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)stropitură f. efectul stropirii.
stropitură (Dicționaru limbii românești, 1939)stropitúră f., pl.
ĭ. Efectu și modu de a stropi.
stropitură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)STROPITÚRĂ, stropituri,
s. f. 1. Stropire.
2. (
Concr.) Picătură, strop. —
Stropi +
suf. -
tură.