stropșitură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STROPȘITÚRĂ, stropșituri, s. f. (
Pop. și
fam.) Stropșire, poceală, schimonoseală, stâlceală; (
concr.) ceea ce a fost stropșit. –
Stropși +
suf. -tură.stropșitură (Dicționar de argou al limbii române, 2007)stropșitură, stropșituri s. f. (pop.) 1. poceală
2. persoană urâtă / diformă
stropșitură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)stropșitúră (
pop.)
s. f.,
g.-d. art. stropșitúrii; pl. stropșitúristropșitură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)stropșitură f. Mold. epilepsie.
stropșitură (Dicționaru limbii românești, 1939)stropșitúră f., pl.
ĭ. Lucru saŭ om stropșit:
o stropșitură de poezie, de om. Epilepsie.
stropșitură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)STROPȘITÚRĂ, stropșituri, s. f. (
Pop. și
fam.) Stropșire, poceală, schimonoseală, stâlceală; (
concr.) ceea ce a fost stropșit. —
Stropși +
suf. -
tură.