stronțiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STRÓNȚIU s. n. Element chimic, metal alb-argintiu, maleabil și ductil, asemănător cu calciul, ale cărui săruri sunt întrebuințate în pirotehnie, în fizica nucleară și în medicină. – Din
fr. strontium, germ. Strontium.