strobil (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STROBÍL, strobili, s. m. 1. (
Zool.) Corpul inelat al teniei adulte.
2. (
Bot.) Con compact la unele conifere. – Din
fr. strobile.strobil (Dicționar de neologisme, 1986)STROBÍL s.m. 1. Con sau fruct compus al coniferelor. ♦ Spic purtător de sporange, la ferigi etc.
2. Corpul unui vierme inelat, alcătuit din proglote. [< fr.
strobile, cf. gr.
strobilos – obiect în spirală].
strobil (Marele dicționar de neologisme, 2000)STROBÍL s. m. 1. fruct compus al coniferelor. ◊ spic purtător de sporange, la ferigi etc. 2. corpul unui vierme inelat, din proglote. (< fr.
strobile, lat.
strobilus)
strobil (Dicționaru limbii românești, 1939)*strobíl m. (vgr.
stróbilos, lat.
strobilus. V.
strugure).
Bot. Cucuruz (de brad).
strobil (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)STROBÍL, strobili, s. m. 1. (
Zool.) Corpul inelat al teniei adulte.
2. (
Bot.) Con compact la unele conifere. — Din
fr. strobile.