strelice (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))STRELÍCE s. f. (
Reg.) Părticică mică; fărâmă.
strelice (Dicționaru limbii românești, 1939)strelíce f. (cp. cu
strălucesc).
Olt. Munt. vest. Steluță de zăpadă, picătură de sînge:
stelele străfulgeraŭ cîte un fir de lumină în fie-care strelice de fulg (NPl. Ceaur, 125);
să-l fi tăĭat, n’ar fi dat o strelice de sînge (Iov. 225).
Sud. Stea de grăsime în supă.
Est. (
stîrlicĭ, pl.) Pete care se fac pe pele din pricina descompuneriĭ sîngeluĭ în ainte de moarte. Fluturaș nocturn care zboară în prejuru lămpiĭ (V.
străluc). Pl. „Stele verzi” care ți se arată cînd îs ochiĭ congestionațĭ de vre-o lovitură orĭ de mult citit.
Trans. (
sterlicĭ) Pistruĭ.