strănuta (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STRĂNUTÁ, strănút, vb. I.
Intranz. (Despre oameni și unele animale) A elimina cu zgomot, pe nas sau pe gură, aerul din plămâni, printr-o mișcare bruscă și involuntară a mușchilor expiratori. ◊
Praf de strănutat = substanță medicamentoasă iritantă care provoacă strănutul. –
Lat. sternutare.