straniŭ - explicat in DEX

straniu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
STRÁNIU, -IE, stranii, adj. (Livr.; adesea adverbial) Care iese din comun, care șochează prin aspect, manifestări etc.; neobișnuit, ciudat, bizar. – Din it. stranio. Cf. it. strano.

straniu (Dicționar de neologisme, 1986)
STRÁNIU, -IE adj. (adesea adv.) Ciudat, neobișnuit, bizar. [Pron. -niu. / < it. stranio].

straniu (Marele dicționar de neologisme, 2000)
STRÁNIU, -IE adj. (și adv.) ciudat, neobișnuit, bizar. (< it. stranio)

straniu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
strániu (-ie), adj. – Neobișnuit. It. stranio.

straniu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
strániu [niu pron. niu] adj. m., f. stránie (-ni-e); pl. m. și f. stránii

straniu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
straniu a. ciudat: o stranie ființă AL. [Cf. străin].

straniu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
STRÁNIU, -IE, stranii, adj. (Adesea adverbial) Care iese din comun, care șochează prin aspect, manifestări etc.; neobișnuit, ciudat, bizar. — Din it. stranio. Cf. it. strano.

straniŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
*strániŭ, -ĭe adj. (fr. étrange, d. lat. ex-tráneus, străin; it strano, straniŭ). Curios, bizar, neînțeles cĭudat: om lucru straniŭ. Adv. A te purta straniŭ.