strămurare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STRĂMURÁRE, strămurări, s. f. (
Pop.) Băț ascuțit, nuia sau prăjină cu vârf de fier, cu care se îndeamnă vitele la mers; strămurariță. ♦
P. gener. Nuia lungă, subțire și flexibilă. [
Var.: (
reg.)
stremuráre s. f.] –
Lat. *stimularia (< stimulus).