străfulgera (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STRĂFULGERÁ, pers. 3
străfúlgeră, vb. I.
1. Intranz. A luci, a sclipi (ca un fulger).
2. Intranz. Fig. (Despre un gând, o idee) A-i veni cuiva pe neașteptate sau a-i trece deodată (ca un fulger) prin minte.
3. Tranz. A lovi pe cineva sau ceva pe neașteptate.
4. Tranz. Fig. A străbate cu mare iuțeală. –
Stră- +
fulgera.