strădanie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STRĂDÁNIE, strădanii, s. f. Silință, efort stăruitor depus de cineva pentru a realiza ceva; străduință, străduială. – Din
sl. stradanije.strădanie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)strădánie (-ii), s. f. –
1. (Înv.) Chin, suferință, calvar. –
2. Efort, silință.
Sl. stradanije (Miklosich,
Slaw. Elem., 46; Cihac, II, 371). –
Der. strădalnic, adj. (laborios, activ, harnic), din
sl. stradilinu „care îndură”, cu
suf. -
nic (după Tiktin și Candrea, dintr-un
sl. *stradaniniku);
strădănui, vb. refl. (
Mold., a se căzni, a se strădui);
strădui, vb. refl. (a îndura, a suferi; a se forța, a se căzni),
cf. sl. stradati „a îndura”;
străduință, s. f. (efort);
străduitor, adj. (sîrguincios, silitor).
strădanie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)strădánie (
înv.)
(-ni-e) s. f.,
art. strădánia (-ni-a), g.-d. art. strădániei; pl. strădánii, art. strădániile (-ni-i-)strădanie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)strădanie f. mare osteneală:
triumfurile ce încununară strădaniile lor BĂLC. [Slav. STRADANIĬE, suferință].
strădanie (Dicționaru limbii românești, 1939)strădánie f. (vsl.
stradaniĭe, suferință).
Vechĭ. (
stra-). Chin, caznă.
Azĭ. Silință, sforțare, osteneală:
a reușit după multă strădanie.strădanie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)STRĂDÁNIE, strădanii, s. f. (
înv.) Silință, efort depus de cineva pentru a realiza ceva; străduință, străduială. — Din
sl. stradanije.