strădalnic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STRĂDÁLNIC, -Ă, strădalnici, -ce, adj. (
Înv. și
reg.) Harnic, sârguincios. – Din
scr. stradalnik.strădalnic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)strădálnic (
înv.,
reg.)
adj. m.,
pl. strădálnici; f. strădálnică, pl. strădálnicestrădalnic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)strădalnic a. Mold. străduitor:
moșu era strădalnic CR. [Tras din slav. STRADALĬNŬ, care suferă].
strădalnic (Dicționaru limbii românești, 1939)strădálnic, -ă adj. (vsl.
stradalĭnŭ, care sufere, cu sufixu -
nic).
Nord. Rar. Care se străduĭește, sîrguitor, harnic. – La Dos.
stradanic (vsl.
stradanŭ, care se ostenește).
strădalnic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)STRĂDÁLNIC, -Ă, strădalnici, -ce, adj. (
înv. și
reg.) Harnic, sârguincios. — Din
sb. stradalnik.