stoic - explicat in DEX

stoic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
STÓIC, -Ă, stoici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care aparține stoicismului (1), privitor la stoicism. 2. Ferm, curajos, neclintit (în fața vicisitudinilor vieții). II. S. m. și f. 1. Adept al stoicismului (1). 2. Om ferm, curajos, neclintit, plin de tărie sufletească (în fața vicisitudinilor vieții). [Pr.: -sto-ic] – Din fr. stoïque, lat. stoicus.

stoic (Dicționar de neologisme, 1986)
STÓIC, -Ă adj. 1. Care ține de stoicism, care se referă la doctrina stoicilor. 2. Ferm, neclintit. // s.m. și f. 1. Adept al stoicismului. 2. Om ferm, cu multă tărie sufletească. [Pron. sto-ic. / cf. fr. stoïque, lat. stoicus, gr. stoa – portic unde se adunau stoicii pentru discuțiile lor filozofice].

stoic (Marele dicționar de neologisme, 2000)
STÓIC, -Ă I. adj. 1. referitor la stoicism. ♦ școală ~ă = școală filozofică întemeiată de Zenon în sec. IV a. Chr. în Grecia antică, care conținea elemente materialiste în concepția despre natură și în teoria cunoașterii, dar care în domeniul eticii se menținea pe poziții idealiste, propovăduind supunerea față de soartă. 2. ferm, neclintit. II. s. m. f. 1. adept al stoicismului. 2. om cu multă tărie sufletească. (< fr. stoïque, lat. stoicus)

stoic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
stóic adj. m., s. m., pl. stóici; adj. f., s. f. stóică, pl. stóice

stoic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
stoic a. 1. ce ține de stoicism: doctrina stoică; 2. Care are nesimțirea și tăria sufletească a filozofilor stoici; ║ m. 1. cel ce practică stoicismul; 2. fig. om ferm, sever și neclintit.

stoic (Dicționaru limbii românești, 1939)
*stóic, -ă adj. (vgr. stoikós). Relativ la stoicizm: doctrina stoică. Fig. Plin de tărie sufletească în nenorocire: caracter stoic. S. m. Adept al stoicizmuluĭ. Fig. Om plin de tărie sufletească în nenorocire. Adv. Cu stoicizm: a răspunde stoic.

stoic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
STOÍC, -Ă, stoici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care aparține stoicismului (1), privitor la stoicism. 2. Ferm, curajos, neclintit (în fața vicisitudinilor vieții). II. S. m. și f. 1. Adept al stoicismului (1). 2. Om ferm, curajos, neclintit, plin de tărie sufletească (în fața vicisitudinilor vieții). — Din fr. stoïque, lat. stoicus.