știrbitură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘTIRBITÚRĂ, știrbituri, s. f. 1. Loc gol lăsat de căderea unuia sau a mai multor dinți; știrbenie.
2. Loc unde marginea unui obiect este ruptă, ciocnită;
p. ext. ruptură, gaură.
3. Fig. Diminuare a valorii, a însemnătății etc. (cuiva sau a ceva); încălcare, nesocotire (a unei legi, a unui drept etc.). –
Știrbi +
suf. -tură.