statuie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STATÚIE, statui, s. f. Sculptură care reprezintă, în trei dimensiuni, imaginea integrală a unor ființe, a unor figuri alegorice etc., expusă de obicei într-un spațiu deschis. ◊
Expr. (
Ir. sau prin exagerare)
A ridica (cuiva)
o statuie =
a) a-și arăta recunoștința (față de cineva);
b) a aduce (cuiva) laude superlative. [
Pr.:
-tu-ie. –
Var.: (
înv.)
státuă s. f.] – Din
fr. statue. Cf. lat. statua.statuie (Dicționar de neologisme, 1986)STATÚIE s.f. Sculptură care reprezintă în întregime și în plin relief o ființă, figuri alegorice etc. [Pl.
statui, gen.
-iei, var.
statuă s.f. / < fr.
statue, it., lat.
statua].
statuie (Marele dicționar de neologisme, 2000)STATÚIE s. f. sculptură care reprezintă în întregime și în plin relief o ființă, figuri alegorice etc. (< fr.
statue, lat.
statua)
statuie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)statúie s. f.,
art. statúia, g.-d. art. statúii; pl. statúi, art. statúile (-tu-i-)statuie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)STATÚIE, statui, s. f. Sculptură care reprezintă, în trei dimensiuni, imaginea integrală a unor ființe, a unor figuri alegorice etc., expusă de obicei într-un spațiu deschis. ◊
Expr. (
Ir. sau prin exagerare)
A ridica (cuiva)
o statuie =
a) a-și arăta recunoștința (față de cineva);
b) a aduce (cuiva) laude superlative. [
Pr.: -
tu-ie. —
Var.: (
înv.)
státuă s. f.] — Din
fr. statue. Cf. lat. statua.