static (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STÁTIC, -Ă, statici, -ce, adj.,
s. f. I. Adj. 1. (
Mec.) Care se referă la echilibrul forțelor, la starea de nemișcare a corpurilor. ◊
Electricitate statică = sarcină electrică invariabilă a unui corp în care nu se dezvoltă căldura, din cauza stării sale electrice.
Încercare statică = încercare mecanică la care forța exterioară se aplică încet, progresiv, uniform și în același sens.
Presiune statică = presiune interioară a unui fluid care curge, indicată de un instrument de măsură care se mișcă cu aceeași viteză ca și fluidul.
2. Care nu se mișcă, nu se schimbă, nu se dezvoltă; imuabil, fix; lipsit de dinamism.
3. (
Fiziol.; în sintagma)
Simț static = simț care orientează asupra poziției corpului și a părților lui în repaus, datorită impresiilor care vin de la mușchi, tendoane și articulații.
II. S. f. Ramură a mecanicii care studiază sistemele de forțe pentru stabilirea condițiilor de echilibru ale unui corp aflat în stare de repaus sau de mișcare. ◊
Statica lichidelor = hidrostatică.
Statica gazelor = aerostatică.
Statica grafică = capitol al staticii care se ocupă de rezolvarea pe cale grafică a problemelor.
Statica construcțiilor = disciplină care studiază metodele de calcul pentru determinarea eforturilor și a deformațiilor sistemelor de bare. – Din
fr. statique.