stătător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STĂTĂTÓR, -OÁRE, stătători, -oare, adj. 1.Care stă pe loc, care nu se mișcă, imobil, fix; (în special despre ape) care nu curge. ◊
Piatră stătătoare (și substantivat,
f.) = piatra fixă din sistemul celor două pietre ale morii.
2.(
Înv.:despre oameni) Cu locuința statornică; stabil.
3. (În
loc. adj.)
De sine stătător = care poate exista și se poate menține prin propriile sale puteri sau însușiri, care nu depinde de nimeni sau de nimic; independent. –
Sta +
suf. -ător.