stare - explicat in DEX

stare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
STÁRE, stări, s. f. 1. Situație în care se află cineva sau ceva; mod, fel, chip în care se prezintă cineva sau ceva. ◊ Expr. A fi în stare (să...) = a putea, a fi capabil să... (Rar) Faptul de a sta într-un anumit fel; poziție a corpului; postură. ◊ Expr. (Pop.) A nu avea stare sau a nu-l mai prinde starea = a nu avea astâmpăr, a nu avea odihnă. Spec. Situație a unui corp sau a unui sistem determinată de structura sa, de condițiile exterioare etc. și definită prin anumite mărimi sau parametri. 2. Fel în care se simte cineva (din punct de vedere fizic sau moral), dispoziție în care se află cineva. 3. Situație materială (bună); avere. ◊ Loc. adj. Cu stare = bogat, înstărit. 4. (Înv.) Categorie, grup sau pătură socială. ♦ Grad, ierarhie, treaptă socială. – V. sta.

stare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
stáre s. f., g.-d. art. stắrii; pl. stắri

stare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
stare f. 1. acțiunea de a sta: o stare în calea progresului BĂLC.; 2. mod de a fi, situațiunea unei persoane sau a unui lucru: starea afacerilor, în proastă stare; 3. condițiune, profesiune: stare socială; 4. pozițiune: a pune în stare, a fi în stare de a...; 5. avere (= stare bună: cf. fr bien-être): om cu stare. [V. sfà]. V civil.

stare (Dicționaru limbii românești, 1939)
stáre f., pl. ărĭ (V. staŭ). Oprire, nemișcare, întrerupere: mișcarea și starea. Situațiune, mod de a fi: starea înfloritoare a țăriĭ, a afacerilor. Condițiune, pozițiune, treaptă: starea socială a cuĭva. Avere, bogăție: a avea stare, om cu stare. Diviziune (odă) în numele cîntărĭ bisericeștĭ, ca la prohodu Domnuluĭ (V. pesnă). Starea civilă. V. civil. A fi în stare, 1) a putea: rănitu nu era în stare să umble, 2) a fi capabil: acest bețivan e în stare să bea tot butoĭu !

stare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
STÁRE, stări, s. f. 1. Situație în care se află cineva sau ceva; mod, fel, chip în care se prezintă cineva sau ceva. ◊ Expr. A fi în stare (să...) = a putea, a fi capabil să... ♦ (Rar) Faptul de a sta într-un anumit fel; poziție a corpului; postură. ◊ Expr. (Pop.) A nu avea stare sau a nu-l mai prinde starea = a nu avea astâmpăr, a nu avea odihnă. ♦ Spec. Situație a unui corp sau a unui sistem determinată de structura sa, de condițiile exterioare etc. și definită prin anumite mărimi sau parametri. 2. Fel în care se simte cineva (din punct de vedere fizic sau moral), dispoziție în care se află cineva. 3. Situația materială (bună); avere. ◊ Loc. adj. Cu stare = bogat, înstărit. 4. (înv.) Categorie, grup sau pătură socială. ♦ Grad, ierarhie, treaptă socială. — V. sta.