ștanța (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘTANȚÁ, ștanțez, vb. I.
Tranz. 1. A fasona sau a tăia obiecte de metal sau de mase plastice, în curs de prelucrare, cu ajutorul unei ștanțe (
1); a ștănțui.
2. A grava prin presiune un model, o cifră etc. cu ajutorul unei ștanțe (
2). [
Var.:
stanțá vb. I] – Din
germ. stanzen.