staniște - explicat in DEX

staniște (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
STÁNIȘTE, staniști, s. f. 1. (Reg.) Loc răcoros, umbros unde se odihnesc vitele vara, în timpul căldurilor de la amiază; zăcătoare. ♦ (Ir.) Loc de întâlnire, de popas. 2. (Mil.; înv.) Tabără, cantonament. – Din sl. stanište.

staniște (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
stániște (reg.) s. f., g.-d. art. stániștii; pl. stániști

staniște (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
staniște f. Mold. locul unde dorm noaptea vitele pe câmp și unde se țin caii de prăsilă; 2. stație, popas: se aduna o mulțime de dăscălime la noi, căci aici era staniștea lor CR. [Slav. STANIȘTE, stație].

staniște (Dicționaru limbii românești, 1939)
stániște f. (vsl. bg. stanište, cantonament, popas. V. stînă, pristaniște). Mold. Trans. Locu unde se odihnesc vitele la amează după păscut (V. boriște). Fig. Iron. Popas obișnuit, stațiune, liman: la crîșmă era staniștea luĭ. Lagăr, tabără: staniștea oștilor. V. storiște, zăcâtoare, dezjugătoare.

staniște (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
STÁNIȘTE, staniști, s. f. 1. (Reg.) Loc răcoros, umbros unde se odihnesc vitele vara, în timpul căldurilor de la amiază; zăcătoare. ♦ (Ir.) Loc de întâlnire, de popas. 2. (Mil.; înv.) Tabără, cantonament. — Din sl. stanište.