staniu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STÁNIU s. n. Element chimic metalic, alb-argintiu, foarte maleabil și ductil, care se folosește în diferite aliaje sau la acoperirea unor metale; cositor. – Din
it. stagno, lat. stannum, stagnum.staniu (Dicționar de neologisme, 1986)STÁNIU s.n. Metal alb-argintiu, moale, maleabil și ductil; cositor. [Pron.
-niu. / < lat.
stannum, cf. it.
stagno, germ.
Stannum].
staniu (Marele dicționar de neologisme, 2000)STÁNIU s. n. metal alb-argintiu, moale, maleabil și ductil, la elaborarea unor aliaje, a staniolului; cositor. (< it.
stagno, lat.
stannum)
staniu (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)STÁNIU (‹
it.,
lat.)
s. n. Element chimic (Sn;
nr. at. 50,
m. at. 118,71,
p. t. 231,9ºC,
p. f. 2.362ºC,
gr. sp. 7,28); metal alb-argintiu, maleabil și ductil. Se obține din casiterită prin reducere cu cărbune. Se prezintă în modificațiile alotropice α, β și γ. În combinații funcționează bi- și tetravalent. Se folosește mult în aliaje și la acoperirea altor metale, pentru a le proteja împotriva coroziunii. Este cunoscut din
Antic. Sin. cositor.staniu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)stániu [
niu pron. niu]
s. n.,
art. stániul; simb. Snstaniu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)staniu n. V.
cositor.staniŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)*stániŭ n.(it.
stagno, stannum).
Chim. Cositor, un metal alb tetravalent cu care se spoĭesc tingirile de aramă ca să nu cotlească. E maleabil și ductil și se topește la 228º. Cînd îl îndoĭ, din cauza frecăriĭ cristalelor din care se compune, pîrîĭe. V.
staniol.staniu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)STÁNIU s. n. Element chimic metalic, alb-argintiu, foarte maleabil și ductil, care se folosește în diferite aliaje sau la acoperirea unor metale; cositor. — Din
it. stagno, lat. stannum, stagnum.