staționare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STAȚIONÁRE, staționări, s. f. Faptul de
a staționa; oprire. [
Pr.:
-ți-o-] –
V. staționa.staționare (Dicționar de neologisme, 1986)STAȚIONÁRE s.f. Acțiunea, faptul de a staționa; oprire, ședere pe loc; staționat. ♦ Rămânere în același loc a unui autovehicul un timp mai mare de 5 minute. [Pron.
-ți-o-. / <
staționa].
staționare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)staționáre (-ți-o-) s. f.,
g.-d. art. staționắrii; pl. staționắristaționare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)STAȚIONÁRE, staționări, s. f. Faptul de
a staționa; oprire. [
Pr.: -
ți-o-] —
V. staționa.