staționa - explicat in DEX

staționa (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
STAȚIONÁ, staționez, vb. I. Intranz. (Despre vehicule, trenuri, nave etc.) A sta câtva timp într-un loc (de pe traseu), așteptând suirea și coborârea pasagerilor, încărcarea și descărcarea mărfurilor etc., p. ext. (despre oameni) a se opri câtva timp într-un loc. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. stationner.

staționa (Dicționar de neologisme, 1986)
STAȚIONÁ vb. I. intr. A sta (într-o stație), a se opri câtva timp într-un loc. [Pron. -ți-o-. / < fr. stationner, it. stazionare].

staționa (Marele dicționar de neologisme, 2000)
STAȚIONÁ vb. intr. (despre vehicule) a opri, a sta într-o stație (1); (p. ext.; despre oameni) a se opri câtva timp într-un loc. (< fr. stationner)

staționa (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
staționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 staționeáză

staționa (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
STAȚIONÁ, staționez, vb. I. Intranz. (Despre vehicule, trenuri, nave etc.) A sta câtva timp într-un loc anumit (de pe traseu), așteptând suirea și coborârea pasagerilor, încărcarea și descărcarea mărfurilor etc.; p. ext. (despre oameni) a se opri câtva timp într-un loc. [Pr.: -ți-o-] — Din fr. stationner.

staționà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
staționà v a face o stațiune, a se opri într’un loc.