stăvi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STĂVÍ, stăvesc. vb. IV.
Refl. (
Reg.; mai ales în construcții negative).
1. A se așeza, a se stabili într-un loc; a se aciua.
2. A se alege cu ceva, a putea realiza ceva. – Din
sl. staviti.stăvi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)stăví (-vésc, ít), vb. refl. –
1. A se stabili, a se aciua. –
2. A rămîne cu ceva, a păstra, a conserva. –
Var. astăvi. Sl. staviti (Cihac, II, 364;
cf. Miklosich,
Slaw. Elem., 46),
cf. năstav, stative. –
Der. stavăr, s. n. (
înv.,
Mold., constanță, perseverență), pe care Hasdeu,
Cuv. din Bătrîni, I, 303, îl considera de origine dacică și Tiktin, legat de
lat. stabilis; stavă, s. f. (herghelie, islaz de cai, paradă, montă), din
sl. stava „poziție, stat”;
stăvar, s. m. (păzitor de cai);
stavilă (
megl. stăvilă),
s. f. (baraj, stăvilar; obstacol, barieră), din
sl. (
bg.)
stavilo (Conev 81);
stăvilar, s. n. (baraj);
stăvili, vb. (a pune stavile, a zăgăzui; a opri, a împiedica).
stăvi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!stăví (a se ~) (
reg.)
vb. refl.,
ind. prez. 3
sg. se stăvéște, imperf. 3
sg. se stăveá; conj. prez. 3
să se stăveáscăstăvì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)stăvì v. a se statornici:
șoarecii nu se mai stăviau prin casă ISP. [Cf. slav. STAVITI, a consta].
stăvi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)STĂVÍ, stăvesc, vb. IV.
Refl. (
Reg.; mai ales în construcții negative)
1. A se așeza, a se stabili într-un loc; a se aciua.
2. A se alege cu ceva, a putea realiza ceva. — Din
sl. staviti.