stăpânitor - explicat in DEX

stăpânitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
STĂPÂNITÓR, -OÁRE, stăpânitori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Care stăpânește, care ține sub stăpânirea sa. ♦ Care domină; dominant, dominator. II. S. m. și f. 1. Persoană care domnește într-o țară; domnitor. 2. Proprietar, posesor, stăpân. – Stăpâni + suf. -tor.

stăpânitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
stăpânitór adj. m., s. m., pl. stăpânitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. stăpânitoáre

stăpânitor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
stăpânitor a. și m. care stăpânește: proprietar, Domn.

stăpânitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
STĂPÂNITÓR, -OÁRE, stăpânitori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Care stăpânește, care ține sub stăpânirea sa. ♦ Care domină; dominant, dominator. II. S. m. și f. 1. Persoană care domnește într-o țară; domnitor. 2. Proprietar, posesor, stăpân. — Stăpâni + suf. -tor.