stârv (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STÂRV, stârvuri, s. n. Cadavru (de animal); leș, hoit, mortăciune. – Din
sl. struvo.stârv (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)stârv s. n.,
pl. stấrvuristârv (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)stârv n. mortăciune, mai ales de animal:
câinele de stârvuri nu moare PANN. [Slav. STRŬVĬ, cadavru].
stârv (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)STÂRV, stârvuri, s. n. Cadavru (de animal); leș, hoit, mortăciune. — Din
sl. struvo.