stârnì - explicat in DEX

stârni (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
STÂRNÍ, stârnesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un animal (sălbatic), o pasăre etc. să iasă din culcuș, din ascunzătoare (pentru a le prinde, a le vâna); a scorni. 2. Tranz. A mișca, a urni ceva din loc; a face să se ridice în sus praful, frunzele etc. 3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a ațâța. 4. Refl. (Despre războaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlănțui, a izbucni. ♦ tranz. A da naștere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca. 5. Tranz. (Reg.) A născoci, a scorni, a inventa. – Et. nec.

stârni (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
stârní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stârnésc, imperf. 3 sg. stârneá; conj. prez. 3 să stârneáscă

stârni (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
STÂRNÍ, stârnesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un animal (sălbatic), o pasăre etc. să iasă din culcuș, din ascunzătoare (pentru a le prinde, a le vâna); a scorni. 2. Tranz. A mișca, a urai ceva din loc; a face să se ridice în sus praful, frunzele etc. 3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a ațâța. 4. Refl. (Despre războaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlănțui, a izbucni. ♦ Tranz. A da naștere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca. 5. Tranz. (Reg.) A născoci, a scorni, a inventa. — Et. nec.

stârnì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
stârnì v. (activ) 1. a face să iasă vânatul din ascunzătoare; a stârni iepuri; 2. a provoca: viscole stârnia AL.; 3. a inventa: vom stârni o neștiută vorbă nouă NEGR. ║ (reciproc) 1. a ieși din culcuș: se stârniau toți câinii mahalalei AL.; 2. a se isca: s’a stârnit un viscol. [Origină necunoscută].