stânjenire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STÂNJENÍRE, stânjeniri, s. f. Faptul de
a (se) stânjeni. ♦ Sfială, jenă, ezitare. [
Var.: (
pop.)
stânjiníre s. f.] –
V. stânjeni.stânjenire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)stânjeníre s. f.,
g.-d. art. stânjenírii; pl. stânjeníristânjenire (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)STÂNJENÍRE, stânjeniri, s. f. Faptul de
a (se) stânjeni. ♦ Sfială, jenă, ezitare. [
Var.: (
pop.)
stânjiníre s. f.] —
V. stânjeni.