spătăresc - explicat in DEX

spătăresc (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
SPĂTĂRÉSC, -EÁSCĂ, spătărești, adj. (Înv.) Care aparține spătarului² sau spătăriei; privitor la spătar sau spătărie. – Din spătar² + suf. -esc.

spătăresc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SPĂTĂRÉSC, -EÁSCĂ, spătărești, adj. Care aparținea spătarului² sau spătăriei, privitor la spătar² sau la spătărie. – Spătar² + suf. -esc.

spătăresc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
spătărésc adj. m., f. spătăreáscă; pl. m. și f. spătăréști

spătăresc (Dicționaru limbii românești, 1939)
spătărésc, -eáscă adj. Al spătaruluĭ, al spătăriiĭ: scutelnic spătăresc.

spătăresc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
spătăresc a. ce ține de Spătar: breasla spătărească alcătuită de lefegii FIL.

spătăresc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SPĂTĂRÉSC, -EÁSCĂ, spătărești, adj. Care aparținea spătarului² sau spătăriei, privitor la spătar² sau la spătărie. — Spătar² + suf. -esc.