spumega (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SPUMEGÁ, spúmeg, vb. I.
Intranz. 1. (Despre lichide; la
pers. 3) A face spume (
1) (în urma agitării, a unei reacții etc.); a fi plin de spumă; a spuma.
2. (Despre animale, mai ales despre cai; la
pers. 3) A se acoperi de spumă (
3), a face clăbuci la gură; a spuma. ◊
Expr. A spumega de furie (sau
de mânie) = a fi foarte mâniat.
3. Fig. A fi exuberant, a clocoti de viață. – Din
spumă (după
fumega).spumega (Dicționar de argou al limbii române, 2007)spumega, spumeg v. i. (er.) a ejacula.
spumega (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)spumegá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
spúmegăspumegà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)spumegà v.
1. a face spumă:
spumegă vinul în pahare; 2. fig. a clocoti:
unde spumegă desfrâul în mișcări și ’n cuvinte EM. [Formațiune analogică după
fumegà].
spumega (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SPUMEGÁ, spúmeg, vb. I.
Intranz. 1. (Despre lichide; la
pers. 3) A face spume (
1) (în urma agitării, a unei reacții etc.); a fi plin de spumă; a spuma.
2. (Despre animale, mai ales despre cai; la
pers. 3) A se acoperi de spumă (
3), a face clăbuci la gură; a spuma. ◊
Expr. A spumega de furie (sau
de mânie) = a fi foarte mâniat.
3. Fig. A fi exuberant, a clocoti de viață. — Din
spumă (după
fumega).