sprințar - explicat in DEX

sprințar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SPRINȚÁR, -Ă, sprințari, -e, adj. (Pop. și fam.) Plin de zburdălnicie; zglobiu, nebunatic. ♦ Sprinten, iute; jucăuș. ♦ Fig. Hoinar, nestatornic. ♦ (Despre oameni) Ușuratic. – Et. nec.

sprințar (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
sprințár (-ră), adj. – 1. (Înv.) Van, inutil. – 2. Volubil, zglobiu, nebunatic. – Var. înv. sprînțar. Origine necunoscută. Legătura cu sprinten (Tiktin; Scriban) pare incertă. Ar putea proveni din rădăcina expresivă piț-, cf. pănțăruș și alte der. care indică ideea de volubilitate.

sprințar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
sprințár adj. m., pl. sprințári; f. sprințáră, pl. sprințáre

sprințar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
sprințar a. Mold. 1. amăgitor: sprințar și înșelător este gândul omului CR.; 2. țanțoș, cochet: fata nu e sprințară. [Origină recunoscută].

sprințar (Dicționaru limbii românești, 1939)
sprințár, -ă adj. (cp. cu sprinten). Est. Sturlubatic, zburdalnic: băĭat sprințar. Fig. Amăgitor, instabil: gînd sprințar. – În Ps. S. sprințar, deșert, zădarnic.

sprințar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SPRINȚÁR, -Ă, sprințari, -e, adj. Plin de zburdălnicie; zglobiu, nebunatic. ♦ Sprinten, iuțe; jucăuș. ♦ Fig. Hoinar, nestatornic. ♦ (Despre oameni) Ușuratic. — Et. nec.