sprinceană (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SPRINCEÁNĂ s. f. v. sprânceană.sprinceană (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)sprinceánă (-éne), s. f. –
1. Fire de păr crescute în linie arcuită deasupra ochiului. –
2. Muche, contrafort. –
3. Bombeu, vîrf de încălțăminte. –
Var. sprînceană. Mr. suprăceană. Lat. *
supercenna în loc de *
supergenna, cf. geană și
sp. sobreceño (Batistti, II, 953;
cf. Cipariu,
Gram., 48; Cihac, I, 107). Urmașul
rom., *
spriceană (
cf. mr.), a primit un infix nazal, ca în
port. sobrancelha; î în loc de
i este recent, puțin răspîndit și pare să răspundă unei preocupări de armonie vocalică, ca de
ex. în
obrinteală ›
obrînteală. În general se propune etimonul
lat. supercĭlium (Hasdeu,
Cuv. din Bătrîni, I, 111; Pușcariu 1629; Tiktin; REW 8459; Candrea), care pare mai dificil fonetic și care, în orice caz, necesită ipoteza unei contaminări cu
geană. Confuzia cu
sufruncea (Șeineanu,
Semasiol., 105; Meyer,
Alb. St., IV, 120; Tiktin) nu pare posibilă. După Byck-Graur, 21,
i din
sprinceană se explică prin influența
pl. Uz general (
ALR, I, 21). –
Der. sprincenat, adj. (cu sprîncene mari).
sprinceană (Dicționaru limbii românești, 1939)sprinceánă f., pl.
ene (lat.
supercilia, pl. luĭ
supercilium, sprînceană, de unde s’a făcut *
sprecealĭe, apoĭ după
geană, *
spriceană și apoĭ
sprinceană [ca pg.
sobrancelha), nu numaĭ de cît supt infl. luĭ
fruncea; it.
sopraciglio, pv.
sobrecilh, -
celh, -cilha, fr.
sourcil, pg.
sobrancelha). Șir de perĭ așezațĭ pe arcada ochiuluĭ ca să împedece sudoarea de a se scurge în ochĭ.
Fig. Muche, culme, coamă:
sprinceana dealuluĭ. Aleșĭ pe sprinceană, aleșĭ dintre mulțĭ tot unu și unu (de ex., niște bătăușĭ). – În nord
sprînceană. V.
sufruncea.sprinceană (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SPRINCEÁNĂ s. f. v. sprânceană.