sprijin - explicat in DEX

sprijin (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SPRÍJIN, sprijine, s. n. 1. Ceea ce servește să susțină, să sprijine (1), să prindă ceva (ca să nu cadă). 2. Fig. Ajutor, asistență, ocrotire. ♦ (Concr.) Susținător, ocrotitor, sprijinitor. – Din sl. sŭprenženŭ.

sprijin (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
spríjin s. n., pl. spríjine

sprijin (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
sprijin n. 1. suporț; 2. fig. protecțiune, ajutor. [Origină necunoscută].

sprijin (Dicționaru limbii românești, 1939)
1) sprijín n., pl. e și urĭ (d. sprijin 2). Lucru de care te sprijini: bastonu îmĭ era bun sprijin. Fig. Ajutor, protecțiune: acest prieten ĭ-a fost singuru sprijin.

sprijin (Dicționaru limbii românești, 1939)
2) spríjin și (rar) -ésc, a -ĭ v. tr. (din maĭ vechĭu prejenesc, prijănesc, din *prăjinesc, adică „pun prăjinĭ pe dedesupt”, ca la pomi„ĭ încărcațĭ de poame. Din aceĭașĭ răd. pol. sprežyna, resort, opritoare, și vsl. sprenšti-sprengon, a uni, sprenženŭ, unit. – El sprijină și -ine; să sprijine. Cp. cu ridic). 1. Susțin pe dedesupt: a sprijini cu prăjinĭ ramurile unuĭ pom, Atlante sprijinea ceru pe umerĭ. 2. Apăr, ajut, protejez (vechĭ): sprijinește Domnul pre toțĭ ceĭ ce cad și scoală pre ceĭ oborîțĭ (Dos ). 3. Opresc, împedic (vechĭ): sprijiniră sîngele sfințieĭ sale (Dos,). 4. Rezem: a sprijini pușca de zid. V. refl. Mă susțin apesînd orĭ mă rezem: bolnavu se sprijini în baston, se sprijini de zid. Fig. Mă bizuĭ, mă bazez: a te sprijini pe cineva, pe ajutoru cuĭva. A se sprijini uniĭ pe alțiĭ, a se ajuta reciproc. – Vechĭ și ”mă apăr„: nu avea cu ce să se sprijinească de neprietenĭ (Nec.). – În vest (Tel.) sprijinesc, opresc, susțin (rev. I. Crg. 4, 390, și 7, 52). În Dolj ”primesc oaspeți„ (GrS. 1937, 243). La Vidin prijunesc, în Serbia sprejunesc, în Trans. și sprijonesc, aĭurea și sprejenesc, sprijenesc și -ănesc.

sprijin (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SPRIJÍN, sprijine, s. n. 1. Ceea ce servește să susțină, să sprijine (1), să prindă ceva (ca să nu cadă). 2. Fig. Ajutor, asistență, ocrotire. ♦ (Concr.) Susținător, ocrotitor, sprijinitor. — Din sl. sŭprenženŭ.