spre (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SPRE prep. 1. (Cu sens local) În direcția..., înspre, către, la.
Pornesc spre școală. ♦ (În numeralele de la 11 la 19, formate prin compunere) Adăugat la..., peste.
Unsprezece. 2. (Cu sens temporal) În apropierea..., aproape de..., cam la vremea..., pe la...
Spre iarnă. ♦ Către ziua de...; dintre ziua de...; și ziua de...
Luni spre marți. ♦ (Arată o acțiune ulterioară celei exprimate de verbul precedent, având valoare copulativă) După aceea, și apoi.
3. (Introduce un complement circumstanțial de scop) În vederea..., pentru a..., ca să...
Se duce spre a cerceta personal. ◊
Expr. Spre pildă = de pildă, de exemplu.
4. (Introduce un complement circumstanțial de mod) (În așa fel) încât (să producă, să cauzeze cuiva ceva).
I-a dăruit o carte spre marea lui bucurie. 5. (
Înv. și
reg.; introduce un complement indirect) Echivalând cu..., drept, ca.
Spre răsplată, cer două lucruri. –
Lat. super.spre (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)spre prep. –
1. (Înv.) Pe (indică poziția):
zise gloatelor să șază spre iarbă (Coresi). –
2. Către (indică direcția mișcării):
Turcii fug spre răsărit (Bălcescu). –
3. Către (indică o tranziția):
miercuri spre joi (Urechiă). –
4. Către, aproape de (indică proximitatea în timp):
sosoi spre seară (Rebreanu). –
5. Pentru (indică finalitatea):
e făcută spre iubire (Popular Jarnik). –
6. Și (servește la compunerea numeralelor de la 11 la 19).
Lat. sŭper (Pușcariu 1626; Meyer-Lübke,
ZRPh., XXII, 492; REW 8456),
cf. it. sopra, prov.,
cat.,
sp.,
port. sobre, fr. sur. Numărarea cu
spre se consideră de origine
sl.,
cf. sl. dŭva na desęte „doisprezece”; dar ne putem îndoi de această explicație atîta timp cît lipsește un studiu mai amănunțit. –
Comp. despre, prep. (
înv., din partea, de la; în ce privește pe; cu privire la).
spre (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)spre prep.spre (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)spre prep.
1. exprimă o mișcare către un loc:
pornim spre apus, ridicăm ochii spre cer; 2. despre timp:
spre seară; 3. despre scop sau cauză:
spre binele tău; 4. peste (în numerele dela 11 – 19):
douăsprezece. [Cf. lat. SUPER].
spre (Dicționaru limbii românești, 1939)spre prep. (lat
sŭpra, deasupra, ca între,
stre- din
intra, extra. V.
despre, peste).
1. Pe, deasupra (vechĭ):
Dumnezeŭ potopi tot ce era spre fața pămîntuluĭ; piatră spre piatră; puse minute spre eĭ. 2. În spre, către, în direcțiunea:
venea spre mine, privea spre cer, spre nord e steaŭa polară. Am nădejde spre Dumnezeŭ (vechĭ) am nădejde în Dumnezeŭ.
3. Aproape de, pe la:
spre seară. Joĭ spre Vinerĭ, între Joĭ și Vinerĭ. 4. Arată scopu, pentru (în folosu orĭ paguba), destinațiunea:
spre binele tăŭ, spre bucuria mea, spre nenorocirea mea. A osîndi spre moarte (vechĭ), a condamna la moarte.
5. În potrivă, contra (vechĭ):
mulțĭ să scoală spre mine (Dos).
6. Față de, către (vechĭ):
mila să-șĭ arăte spre noĭ (Dos.)
7. Se întrebuințează în compunerea numeralelor de la 11-19 (după vsl.
ĭedinŭ na desente ș. a.).
spre (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SPRE prep. 1. (Cu sens local) În direcția..., înspre, către, la.
Pornesc spre școală. ♦ (în numeralele de la 11 la 19, formate prin compunere) Adăugat la..., peste.
Unsprezece. 2. (Cu sens temporal) În apropierea..., aproape de..., cam la vremea..., pe la...
Spre iarnă. ♦ Către ziua de...; dintre ziua de...; și ziua de...
Luni spre marți. ♦ (Arată o acțiune ulterioară celei exprimate de verbul precedent, având valoare copulativă) După aceea, și apoi.
3. (Introduce un complement circumstațial de scop) în vederea..., pentru a..., ca să...
Se duce spre a cerceta personal. ◊
Expr. Spre pildă = de pildă, de exemplu.
4. (Introduce un complement circumstanțial de mod) (În așa fel) încât (să producă, să cauzeze cuiva ceva).
I-a dăruit o carte spre marea lui bucurie. 5. (
înv. și
reg.; introduce un complement indirect) Echivalând cu..., drept, ca.
Spre răsplată, cer două lucruri. —
Lat. super.