spoi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SPOÍ, spoiesc, vb. IV.
Tranz. 1. A acoperi o suprafață cu un strat subțire de var; a vărui.
2. A acoperi un vas sau un obiect de metal cu un strat subțire dintr-un metal protector. ♦
Refl. Fig. A-și însuși în mod superficial maniere civilizate, noțiuni de cultură etc. a se ciopli.
3. A unge (pe deasupra). ♦ (
Peior.) A (se) farda. – Din
sl. supojiti.spoi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)spoí (-oésc, -ít), vb. –
1. A vărui, a da cu var pereții. –
2. A cositori, a acoperi un vas cu un metal protector. –
3. A mîzgăli, a boi, a unge, a mînji. –
4. (
Refl.) A se boi, a se farda, a se sulemeni. –
5. (
Refl.) A se cizela, a se rafina, a se civiliza.
Sl. spoiti „a lipi” (Cihac, II, 358; Conev 63),
cf. sb. spojiti „a cositori”. –
Der. spoială, s. f. (văruit, spoit; cositorit; superficialitate, lustru fără consistență);
spoi, s. n. (fard, pictură);
spoit, s. n. (văruit; cositorit; zugrăveală);
spoitor, s. m. (cel care spoiește; piatră acră; vinețea, Centaurea moschata);
spoitoreasă, s. f. (chivuță).
spoi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)spoí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. spoiésc, imperf. 3
sg. spoiá; conj. prez. 3
să spoiáscăspoi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SPOI, spoiesc, vb. IV.
Tranz. 1. A acoperi o suprafață cu un strat subțire de var; a vărui.
2. A acoperi un vas sau un obiect de metal cu un strat subțire dintr-un metal protector. ♦
Refl. Fig. A-și însuși în mod superficial maniere civilizate, noțiuni de cultură etc..
3. A unge (pe deasupra). ♦
Tranz. și
refl. (
Peior.) A (se) farda. — Din
sl. supojiti.spoì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)spoì v.
1. a da cu var;
2. a acoperi vasele de aramă cu o pătură subțire de cositor (spre a le feri de cocleală);
3. a se drege pe obraz:
femeile își spoesc fața cu alb, cu roșu. [Slav. SPOITI].