splinuță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SPLINÚȚĂ, splinuțe, s. f. (
bot.)
1. Splină (
2).
2. Plantă erbacee meliferă din familia compozeelor, cu tulpină păroasă, cu flori galbene reunite în ciorchini
(Solidago virgaurea). –
Splină +
suf. -uță.splinuță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)splinúță (rar)
s. f.,
g.-d. art. splinúței; pl. splinúțesplinuță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SPLINÚȚĂ, splinuțe, s. f. (
Bot.; rar)
1. Splină (
2).
2. Plantă erbacee meliferă din familia compozeelor, cu tulpină păroasă, cu flori galbene reunite în ciorchini (
Solidago virgaurea). —
Splină +
suf. -
uță.