splendoare - explicat in DEX

splendoare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SPLENDOÁRE, splendori, s. f. Frumusețe fără seamăn (și plină de fast, de strălucire); strălucire, măreție. ♦ (Concr.) Obiect, ființă, fenomen etc. splendid. – Din fr. splendeur, lat. splendor.

splendoare (Dicționar de neologisme, 1986)
SPLENDOÁRE s.f. Frumusețe fără seamăn; strălucire, măreție. [Cf. fr. splendeur, lat. splendor].

splendoare (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SPLENDOÁRE s. f. frumusețe fără seamăn; strălucire, măreție. ◊ lucru splendid. (< fr. splendeur, lat. splendor)

splendoare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
splendoáre s. f., g.-d. art. splendórii; (obiecte, ființe) pl. splendóri

splendoare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
splendoare f. 1. strălucire: splendoarea floarelui; 2. fig. lustru de onoare și de glorie: splendoarea numelui; 3. măreție, pompă: splendoarea curții.

splendoare (Dicționaru limbii românești, 1939)
*splendoáre f., pl. orĭ (lat. splendor). Mare strălucire: splendoarea soareluĭ. Fig. Măreție, magnificență: splendoarea unuĭ nume, unuĭ tron.

splendoare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SPLENDOÁRE, splendori, s. f. Frumusețe fără seamăn (și plină de fast, de strălucire); strălucire, măreție. ♦ (Concr.) Obiect, ființă, fenomen etc. splendid. — Din fr. splendeur, lat. splendor.