spițer (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)spițér (-ri), s. m. – Farmacist. –
Mr. spițar. It. speciale (
var. specier), prin intermediul
ngr. σπετζιέρης (Densusianu,
Rom., XXXIII, 286; Tiktin),
cf. sp. especiero, tc. ispinçar. Der. directă din
lat. (Cihac, I, 260; Koerting 8927) nu este posibilă. –
Der. spițereasă, s. f. (nevastă de spițer);
spițerie, s. f. (farmacie), din
ngr. σπετζιαρία.