spinuță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SPINÚȚĂ, spinuțe, s. f. Plantă erbacee cu flori de culoare albastru-închis, rar albe, dispuse în capitule globuloase; bănică
(Phyteuma orbiculare). –
Spin1 +
suf. -uță.spinuță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)spinúță s. f.,
g.-d. art. spinúței; pl. spinúțespinuță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SPINÚȚĂ, spinuțe, s. f. Plantă erbacee cu flori de culoare albastru-închis, rar albe, dispuse în capitule globuloase; bănică (
Phyteuma orbiculare). —
Spin1 +
suf. -
uță.