spinare - explicat in DEX

spinare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SPINÁRE, spinări, s. f. 1. (Anat.) Spate (1). ◊ Loc. adv. În (sau pe) spinare sau de-a spinare (sau spinarea), cu spinarea = ținând o povară peste umăr, pe spate, în spate. ◊ Expr. A cădea în spinarea cuiva = a cădea în grija sau în sarcina cuiva. A trăi pe spinarea cuiva = a trăi ca un parazit, din munca altuia. A arunca (ceva) în spinarea cuiva = a face pe cineva răspunzător de o vină (de obicei fără temei). 2. Parte a unui obiect de îmbrăcăminte care acoperă spatele omului. 3. Partea cea mai înaltă a unui munte, a unui deal, a unei stânci; culme prelungită; creastă, coamă. ♦ Creasta unui val de apă. – Lat. spinalis.

spinare (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
spináre (-ắri), s. f. – 1. Spate. – 2. Dos, șale. – Mr. schinare. Lat. spῑnalis (Densusianu, Hlr., 158; Pușcariu 1619; REW 8151).

spinare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
spináre s. f., g.-d. art. spinắrii; pl. spinắri

spinare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
spinare f. 1. coloana vertebrală; 2. spatele dela gât până la șale: îi sare în spinare. [Lat. (PARS) SPINALIS].

spinare (Dicționaru limbii românești, 1939)
spinare f., pl. ărĭ (lat. spinalis, spinal. Cp. cu brățare). Șiru vertebrelor, coloana vertebrală: hamalu cară saciĭ cu spinarea saŭ în spinare. Partea superioară (a unuĭ munte, unuĭ deal, unuĭ acoperiș). Dosu uneĭ cărți, partea cusută: o carte scorțită în hîrtie, ĭar spinarea în pele. De-a (saŭ în) spinare, pe spinare, în spate, în cîrcă: a purta un copil de-a (saŭ în) spinare. A sări cuĭva în spinare, a te răpezi în spinarea luĭ (în glumă saŭ p. a-l ataca). A te mînca spinarea (iron.), a dori o scărpinătură, a te purta așa în cît să te expuĭ a mînca bătaĭe.

spinare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SPINÁRE, spinări, s. f. 1. (Anat.) Spate (1). Loc. adv. În (sau pe) spinare sau de-a spinare (sau spinarea), cu spinarea = ținând o povară peste umăr, pe spate, în spate. ◊ Expr. A cădea în spinarea cuiva = a cădea în grija sau în sarcina cuiva. A trăi pe spinarea cuiva = a trăi ca un parazit, din munca altuia. A arunca (ceva) în spinarea cuiva = a face pe cineva răspunzător de o vină (de obicei fără temei). 2. Parte a unui obiect de îmbrăcăminte care acoperă spatele omului. 3. Partea cea mai înaltă a unui munte, a unui deal, a unei stânci; culme prelungită; creastă, coamă. ♦ Creasta unui val de apă. — Lat. spinalis.