spențer (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SPÉNȚER, spențere, s. n. (
Înv. și
reg.)
1. Haină scurtă (ca o vestă).
2. Surtuc fără pulpane, purtat de unii țărani. – Din
germ. Spenzer.spențer (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)spénțer (-re), s. n. – Redingotă, levită. –
Var. sp(r)enț(ăl), șpențal, spențăr, sp(r)ențur. Germ. Spenzer (Tiktin; Byck-Graur 28). Uz popular, afară de
Munt.spențer (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)spénțer, s.n. – Veston scurt până la talie. Atestat doar în Maram. – Din germ. Spenzer (MDA).
spențer (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)spénțer (
reg.)
s. n.,
pl. spénțerespențer (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)spențer n. haină fără pulpane. [Nemț. SPENZER (v.
sprențur)].
spențer (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SPÉNȚER, spențere, s. n. 1. (
înv.) Haină scurtă (ca o vestă).
2. (
Reg.) Surtuc fără pulpane, purtat de unii țărani. — Din
germ. Spenzer.