speluncă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SPELÚNCĂ, spelunci, s. f. 1. Local public rău famat; bombă.
2. (
Înv.) Peșteră, grotă. – Din
lat. spelunca, fr. spélonque.speluncă (Dicționar de neologisme, 1986)SPELÚNCĂ s.f. 1. Local, cârciumă cu aspect urât unde se adună oameni suspecți.
2. (
Rar) Peșteră, grotă. [< germ.
Spelunke, cf. lat.
spelunca – peșteră].
speluncă (Marele dicționar de neologisme, 2000)SPELÚNCĂ s. f. local, cârciumă cu aspect urât; bombă. (< lat.
spelunca, fr.
spélunque)
speluncă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)spelúncă (-ci), s. f. – Peșteră, cavernă.
Lat. spelunca (
sec. XIX).
speluncă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)spelúncă s. f.,
g.-d. art. spelúncii; pl. spelúncispeluncă (Dicționaru limbii românești, 1939)*spelúncă f., pl.
ĭ (lat.
spelunca, d. vgr.
spélygx). Peșteră, cavernă.
Fig. Ascunzătoare de hoțĭ, local în care se adună oameni suspecțĭ.
speluncă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)speluncă f. peșteră:
urșii speluncelor.speluncă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SPELÚNCĂ, spelunci, s. f. 1. Local public rău famat; bombă.
2. (
înv.) Peșteră, grotă. —
Din lat. spelunca, fr. spélonque.