specifica (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))SPECIFICÁ, specífic, vb. I.
Tranz. A arăta, a indica anume, în mod amănunțit. –
Fr. spécifier (
lat. lit. specificare).
specifica (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SPECIFICÁ, specífic, vb. I.
Tranz. A arăta, a menționa, a indica ceva în mod precis. – Din
lat. specificare, fr. spécifier.specifica (Dicționar de neologisme, 1986)SPECIFICÁ vb. I. tr. A arăta, a menționa (ceva) precis, anume. [P.i.
specífic, 3,6
-că. / < fr.
spécifier].
specifica (Marele dicționar de neologisme, 2000)SPECIFICÁ vb. tr. a arăta, a menționa (ceva) precis, anume. (< fr.
spécifier, lat.
specificare)
specifica (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)specificá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
specífică; conj. prez. 3
să specíficespecificà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)specificà v. a exprima în particular, în detaliu:
legea n’a specificat acest caz.specifica (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SPECIFICÁ, specific, vb. I.
Tranz. A arăta, a menționa, a indica ceva în mod precis. —
Din lat. specificare, fr. spécifier.