spată (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SPÁTĂ, (
I, III)
spate, (
II)
spete, s. f. I. Piesă la războiul de țesut formată dintr-un sistem de lamele paralele fixate la ambele capete, formând un fel de pieptene cu două rădăcini printre dinții căruia trec firele de urzeală. ♦ Bețișor peste care se petrec ochiurile când se împletește o rețea sau o plasă.
II. 1. Porțiune a scapulei care susține articulația umărului;
p. ext. regiunea corespunzătoare a corpului. ◊
Loc. adj. Lat în spete = cu umeri largi, spătos, voinic. ♦ Os lat care susține articulația membrelor la animalele patrupede;
p. ext. regiunea corespunzătoare a corpului.
2. (
Reg.) Spătarul scaunului.
III. (
Înv.) Sabie cu lamă lungă, dreaptă și lată, cu două tăișuri. –
Lat. spatha.spată (Dicționar de neologisme, 1986)SPÁTĂ s.f. Bractee care acoperă florile în faza de boboc. [< lat.
spatha, cf. fr.
spathe].
spată (Marele dicționar de neologisme, 2000)SPÁTĂ s. f. bractee mare, în formă de sac, care învelește spadicele, în faza de boboc. (< fr.
spathe, lat.
spatha)
spată (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)spátă (-te), s. f. –
1. Scapulă, omoplat. –
2. Labă la patrupede. –
3. Spătarul scaunului. –
4. Pieptene la războiul de țesut. –
5. Spadă. –
6. Spinare. –
7. Partea din spate, dos, revers. –
Var. spate, pl. spete. Mr.,
megl. spată, istr. spǫte. Lat. spatha (Diez,
Gramm., I, 21; Pușcariu 1616; REW 8128),
cf. alb. špathë (Philippide, II, 655),
it. spada, spadola, sp. espada, espadilla, ca și
lat. spatula (REW 8130). Pentru sensurile 6-7 se folosește numai
sing. spate. Der. directă din
gr. σπάθη (Diculescu,
Elementele, 464) nu pare preferabilă. Sensul 4 apare și în
gr. Der. spăcel, s. n.(bluză; vestă; corset), în
Trans. și Banat, în loc de *
spătcel (Tiktin);
spătar, s. m. (fabricant și vînzător de spade);
spătar, s. n. (spetează; curea de ham);
spătos, adj. (lat în spate, robust);
spetează, s. f. (rezemătoare; scîndură de legătură între părți de obiecte; tijă; obligeană, Acorus calamus; stuf, Typha angustifolia; pipirig, Juncus effusus; specie de papură, Gladiolus imbricatus;
Arg., îmbrăcăminte), cu
suf. -
ză (Densusianu,
Bausteine, 477; după Diculescu,
Elementele, 465, din
gr. σπαδίδιον);
speti, vb. (a se deșela; a se dăula; a se obosi, a se istovi muncind);
speteală, s. f. (oboseală, osteneală, epuizare). Este dubletul lui
spadă, s. f., din
it. spada, der. spadasin, s. m., din
fr. spadassin; și al lui
spatiu (
var. spatie),
s. m. (treflă, la cărți de joc), din
ngr. σπαθί. –
Cf. spătar. – Din
rom. provine
bg. spetează (Capidan,
Raporturile, 224).
spată (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)spátă, spate, s.f. – Piesă la războiul de țesut, prin care se trec firele de urzeală. – Lat. spatha.
spată (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)spátă1 (piesă la războiul de țesut, spadă)
s. f.,
g.-d. art. spátei; pl. spátespată (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)spátă2 (os, omoplat)
s. f.,
g.-d. art. spétei; pl. spétespată (Dicționaru limbii românești, 1939)spátă f., pl.
spate și
spete (lat.
spatha, lopățică, spadă lată cu doŭă tăĭușurĭ, d. vgr.
spáthe; it.
spada, pv.
espaza, fr.
épée, cat.
espasa, sp. pg.
espada; alb.
špátă, vsl.
spata: germ.
spate, hîrleț. V.
spadă, spatie, spătează, spangă, epolet, spalier spetesc). Omoplat. Spadă (vechĭ). La războĭu de țesut, piesa pin care se trag firele urzeliĭ (E compusă din doŭă bețe paralele unite între ele cu niște bețitoare late și dese ca dințiĭ unuĭ peptene). Pl. Spătar, acea parte a scaunuluĭ de care-țĭ rezemĭ spatele:
scaun cu spate. Dos, partea din apoĭ:
spatele uneĭ armate. Fig. Sprijin, proptele, protecțiune (adică: aĭ pe ce să te sprijinĭ, o rezemătoare, spate saŭ spătar):
a avea spete (nu și
spate!).
Lat în spate (saŭ
în spete), spătos, robust.
A nu ști nicĭ ca spatele, a nu bănuĭ măcar, a nu ști nimic despre un fapt.
A întoarce cuĭva spatele, 1. a nu-ĭ da atențiune (din întîmplare saŭ de dispreț), 2. a fugi, a părăsi lupta.
A lua de spate, a da afară cu forța.
A bate pe spate (saŭ
pe umăr), a felicita familiar saŭ ironic punînd cuĭva mîna pe umăr.
De la, din saŭ
pe la spate, din apoĭ, pe din apoĭ:
armata fu atacată de la, din saŭ pe la spate. Spata draculuĭ, ferigă. Se zice des și
spatele meŭ, ca și
brațele meŭ, prin confuziunea f. pl. în
e cu m. sing. în
e.spată (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)spată f.
1. unul din cele două oase late în josul umărului:
mă doare spata PANN;
2. coapsă:
spată de bou, de vițel; 3. spata dinainte a calului (se mai numește
arm, cea dinapoi,
but);
4. partea răsboiului de țesut prin care se trag firele de urzitură;
5. spadă:
îi dete în mână spată și buzduganul domnesc OD.;
6. spătar:
rezămat în jeț cu spate Em.;
7. Bot. spata dracului, ferigă. {Lat. SPATA, omoplat, pieptenele stativelor, sabie lată cu două tăișuri]. V.
spate, spete.spată (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SPÁTĂ, (
I, III)
spate, (
II)
spete, s. f. I. Piesă la războiul de țesut formată dintr-un sistem de lamele paralele fixate la ambele capete, formând un fel de pieptene montat în vatală, prin care trec firele de urzeală. ♦ Bețișor peste care se petrec ochiurile când se împletește o rețea sau o plasă.
II. 1. Porțiune a scapulei care susține articulația umărului;
p. ext. regiunea corespunzătoare a corpului. ◊
Loc. adj. Lat în spete = cu umerii largi, spătos, voinic. ♦ Os lat care susține articulația membrelor la animalele patrupede;
p. ext. regiunea corespunzătoare a corpului.
2. (
Reg.) Spătarul scaunului.
III. (
înv.) Sabie cu lamă lungă, dreaptă și lată, cu două tăișuri. —
Lat. spatha.