sparanghel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SPARÁNGHEL s. m. Plantă erbacee legumicolă cu rădăcini cărnoase și cu frunze nedezvoltate, asemănătoare unor solzișori, cultivată pentru lăstarii ei tineri, foarte gustoși
(Asparagus officinalis). – Din
ngr. sparánghi.sparanghel (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)sparánghel (-li), s. m. – Plantă leguminoasă (Asparagus officinalis). –
Var. Bucov. sparangă; Trans. spergă, sperghe. Mr. spăragă. Ngr. σπαράγγι, din
gr. ἀσπάραγος,
cf. bg. sparangi, alb. spërëng, pol. szparag, mag. spárga (›
Trans. spergă).
sparanghel (Dicționar de argou al limbii române, 2007)sparanghel s. m. sg. (er.) penis.
sparanghel (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sparánghel s. m.sparanghel (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sparanghel m. plantă bună de mâncat când e tânără (
Asparagus). [Mold.
sparangă = gr. mod. SPARÁNGHI].
sparanghel (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SPARÁNGHEL s. m. Plantă erbacee leguminoasă cu rădăcini cărnoase și cu frunze nedezvoltate, asemănătoare unor solzișori, cultivată pentru lăstarii ei tineri, foarte gustoși (
Asparagus officinalis). — Din
ngr. sparánghi.