spanac - explicat in DEX

spanac (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SPANÁC, (rar) spanace, s. n. Plantă erbacee legumicolă cultivată pentru frunzele sale mari, cărnoase, comestibile, de un verde-închis (Spinacia oleracea). ♦ (Fam.) (E un) spanac = (e un) lucru lipsit de importanță, un fleac, un vacs. ♦ Compuse: spanac-porcesc = plantă erbacee cu flori verzi (Chenopodium hybridum); spanac-sălbatic = plantă erbacee cu frunze romboidale și cu flori albicioase (Chenopodium album); spanacul-ciobanilor = plantă erbacee cu frunze triunghiulare, cu flori verzi dispuse în ghemulețe (Chenopodium bonus henricus). – Din ngr. spanáki.

spanac (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
spanác s. m. – Plantă (Spinacia oleracea). – Mr. spănac. Per. aspanakh, prin intermediul ngr. σπαναϰι (Roesler 576; Densusianu, Rom., XXXIII, 286; cf. Eguilaz 391; REW 706; Vasmer, Gr., 135), cf. cuman., tc. ispanak, alb., bg. spanak.

spanac (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
spanác s. m., (fleacuri) pl. spanácuri

spanac (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
spanac I. s. n. pl. spanacuri lucru de calitate inferioară (referitor, mai ales, la producții de factură artistică sau intelectuală). II interj. ei aș!

spanac (Dicționaru limbii românești, 1939)
spanác m. ca plantă și n. ca marfă (ngr. spanáki, mgr. spinákion, d. lat. spinaceum, it. spinace, alb. bg. sîrb. spanik, germ. spinat, ung. spinát; rus. spinát; turc. ispanak; ar. aspanâh). O legumă chenopodiacee originară din vestu Asiiĭ (spinácia olerácea). Se mănîncă maĭ ales opărită cu unt. Fig. (după un nume Spanakidi, ridiculizat pe la 1893 de ziaristu Anton Bacalbașa). Carte, discurs orĭ vorbă fără valoare (V. vax).

spanac (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
spanac m. 1. plantă lieguminoasă ale cării foi, tocate și fierte în unt, sunt o mâncare răcoritoare (Spinacea oleracea); 2. fig. lucru banal și fără valoare, secătură. [Gr. mod. SPANÁKI].

spanac (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SPANÁC, (1) (rar) spanace, (2) spanacuri, s. n. 1. Plantă erbacee legumicolă cultivată pentru frunzele sale mari, cărnoase, comestibile, de un verde-închis (pinacia oleracea). 2. (Fam.) Lucra banal, fără valoare; fleac. ◊ Expr. (E un) spanac = (e un) lucru lipsit de importanță, un fleac, un vax. ◊ Compuse: spanac-porcesc = plantă erbacee cu flori verzi (Chenopodium hybridum); spanac-sălbatic = plantă erbacee cu frunze romboidale și cu flori albicioase (Chenopodium album); spanacul-ciobanilor = plantă erbacee cu frunze triunghiulare, cu flori verzi dispuse în ghemulețe (Chenopodium bonus henricus). — Din ngr. spanáki.