spătos - explicat in DEX

spătos (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
SPĂTÓS, -OÁSĂ, spătoși, -oase, adj. Lat în spete, robust, voinic. – Din spată² + suf. -os.

spătos (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SPĂTÓS, -OÁSĂ, spătoși, -oase, adj. (Despre oameni) Cu umerii largi, lat în spete; robust, voinic. – Spată + suf. -os.

spătos (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
spătós, spătoásă, adj. (înv.) voinic.

spătos (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
spătós adj. m., pl. spătóși; f. spătoásă, pl. spătoáse

spătos (Dicționaru limbii românești, 1939)
spătós, -oásă adj. (d. spate, pl. d. spată). Lat în spate, robust. V. spatoș.

spătos (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
spătos a. cu spetele late și țepene.

spătos (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SPĂTÓS, -OÁSĂ, spătoși, -oase, adj. (Despre oameni) Cu umerii largi, lat în spete; robust, voinic. — Spată + suf. -os.