spătărel - explicat in DEX

spătărel (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
SPĂTĂRÉL, spătărei, s. m. (Înv.) Boier cu rang mic în țările românești, care avea însărcinarea de a păzi ordinea la sate în timp de pace, precum și atribuții militare în timp de război. – Din spătar² + suf. -el.

spătărel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SPĂTĂRÉL, spătărei, s. m. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător de rang mic care avea însărcinarea de a păzi ordinea la sate, în timp de pace, și atribuții militare, în timp de război. – Spătar² + suf. -el.

spătărel (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
spătărél s. m., pl. spătăréi, art. spătăréii

spătărel (Dicționaru limbii românești, 1939)
spătărél m., pl. eĭ (dim. d. spătar. Cp. cu portărel). Pl. Vechĭ. Ostașĭ de supt comanda mareluĭ spătar. V. silictar.

spătărel (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SPĂTĂRÉL, spătărei, s. m. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător de rang mic care avea însărcinarea de a păzi ordinea la sate, în timp de pace, și atribuții militare, în timp de război. — Spătar² + suf. -el.