spăsenie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SPĂSÉNIE s. f. (
Înv. și
pop.) Atitudine de pocăință și de smerenie; atitudine de modestie și de nevinovăție (prefăcută). – Din
sl. sŭpasenije.spăsenie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)spăsénie (
înv.,
pop.)
(-ni-e) s. f.,
art. spăsénia (-ni-a), g.-d. spăsénii, art. spăsénieispăsenie (Dicționaru limbii românești, 1939)spăsénie f. (bg.
spasenie, d. vsl.
sŭpaseniĭe. V.
spăsesc).
Vechĭ. Mîntuire, salvare:
spăsenia sufletuluĭ. Azĭ. Fam. Smerenie, atitudine plină de modestie și nevinovăție (maĭ ales prefăcută):
de unde atîta spăsenie de tine ?spăsenie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)spăsenie f. căință, smerenie:
de unde atâta spăsenie ? AL. [Slav. SŬPASENIĬE, mântuire].
spăsenie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SPĂSÉNIE s. f. (
înv. și
pop.) Atitudine de pocăință și de smerenie; atitudine de modestie și de nevinovăție (prefăcută). — Din
sl. sŭpasenije.