spăla (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SPĂLÁ, spăl, vb. I.
1. Tranz. și
refl. A (se) curăța folosind apă, săpun, detergenți etc. ◊
Expr. (
Tranz.)
A spăla pe cineva (pe cap) = a mustra tare pe cineva, a-l ocărî.
A-și spăla obrazul = a face față unei situații, a scăpa de rușine; a ieși cu bine dintr-o încurcătură. (
Fam.)
Iese la spălat, se spune ca o consolare glumeață celui care are o supărare, un necaz (mărunt). (
Refl.)
Spală-te (sau
spălați-vă) sau
să se spele pe cap = descurcă-te (sau descurcați-vă) sau să se descurce cu propriile puteri. ♦
Tranz. (
Fam.) A purta cuiva de grijă (spălându-i rufele). ♦
Tranz. A face să se șteargă, să dispară o greșeală, un rău, o insultă.
2. Tranz. (Despre ploaie, râuri, șuvoaie etc.) A roade pământul, a-l lua și a-l duce cu sine; a produce o eroziune; a mânca, a săpa. ♦ (Despre ape, valuri) A uda, a scălda un țărm.
3. Tranz. A supune un minereu unui curent de apă, pentru a separa unul dintre componenții lui. –
Lat. *expellavare (=
ex-per-lavare).
spăla (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)spălá (-l, -at), vb. – A curăța cu apă. –
Mr. aspel, spilare, megl. spel, spilari, istr. spelu. Lat. perlavāre, cu
s- lat. sau expresiv (Cipariu,
Gram., 314; Cihac, I, 141; Meyer,
Alb. St., IV, 99; Candrea,
Éléments, 73; Crețu 369; Pușcariu 1613; Candrea-Dens., 936; REW 3044; Meyer-Lübke,
ZRPh., XXVIII, 618), conservat numai în
rom. (Rosetti, I, 171) și în
alb. shpëljań (Philippide, II, 641). Această etimologie a fost respinsă de Densusianu,
Rom., XXVI, 100, care propune
lat. *
expellāre, de la
pellis, puțin convingător.
Der. spălat, adj. (curățat cu apă; îngrijit, dichisit);
spălat, s. n. (spălare);
nespălat, s. m. (murdar, soios);
spălător, adj. (care spală;
s. n., cîrpă de bucătărie;
s. n., lavabou);
spălătoare, s. f. (lighean, vas de spălat);
spălătoareasă (
var. spălătoriță),
s. f. (femeie care spală rufe);
spălătorie, s. f. (
s. f. (încăpere de spălat rufe);
spălătură, s. f. (spălat; lături);
spală-varză, s. m. (fanfaron);
spălăci, vb. (a spăla prost, de mîntuială;
refl., a-și pierde culoarea, a se decolora), cu
suf. expresiv -
ci (după Pușcariu,
Dacor., III, 678, de la un
lat. *
experlavicāre);
spălăcitură, s. f. (obiect decolorat; lături);
spălăcioasă, s. f. (plantă, Senecio vernalis), transpunere a
it. spellicciosa (Candrea), sau a numelui științific.
spăla (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)spălá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
spálă; conj. prez. 3
să spélespălà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)spălà v.
1. a curăța cu apă:
a spăla rufe, vase; 2. a se face curat: a se spăla pe obraz; fig.
a se spăla pe mâini, a nu lua răspunderea, a arunca vina asupra altuia. [Lat. EX-PER-LAVARE].
spăla (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SPĂLÁ, spăl, vb. I.
1. Tranz. și
refl. A (se) curăța folosind apă, săpun, detergenți etc. ◊
Expr. (
Tranz.)
A spăla pe cineva (pe cap) = a mustra tare pe cineva, a-l ocărî.
A-și spăla obrazul = a face față unei situații, a scăpa de rușine; a ieși cu bine dintr-o încurcătură. (
Fam.)
Iese la spălat, se spune ca o consolare glumeață celui care are o supărare, un necaz (mărunt). (
Refl.)
Spală-te (sau
spălați-vă) sau
să se spele pe cap = descurcă-te (sau descurcați-vă) sau să se descurce cu propriile puteri. ♦
Tranz. (
Fam.) A purta cuiva de grijă (spălându-i rufele). ♦
Tranz. Fig. A face să se șteargă, să dispară o greșeală, un rău, o insultă.
2. Tranz. (Despre ploaie, râuri, șuvoaie etc.) A roade pământul, a-l lua și a-l duce cu sine; a produce o eroziune; a mânca, a săpa. ♦ (Despre ape, valuri) A uda, a scălda un țărm.
3. Tranz. A supune un minereu unui curent de apă pentru a separa uniil dintre componenții lui. —
Lat. *
expellavare (=
ex-per-lavare).