spălăcitură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SPĂLĂCITÚRĂ, spălăcituri, s. f. (Rar) Obiect spălăcit, decolorat. –
Spălăci +
suf. -tură.spălăcitură (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)spălăcitúră,
spălăcitúri, s.f.
1. (înv.) decolorare.
2. (înv.) obiect decolorat.
3. (reg.) spălătură.
4. (înv.; în sintagmă)
spălăcitură de ploscă = poșircă.
5. (înv.) lichid diluat.
spălăcitură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)spălăcitúră (rar)
s. f.,
g.-d. art. spălăcitúrii; pl. spălăcitúrispălăcitură (Dicționaru limbii românești, 1939)spălăcitúră f., pl.
ĭ.. Lucru spălăcit:
o spălăcitură de bluză !spălăcitură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)spălăcitură f.
1. ceva spălăcit sau rău spălat;
2. fig. vin prost.
spălăcitură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SPĂLĂCITÚRĂ, spălăcituri, s. f. (Rar) Obiect spălăcit, decolorat. —
Spălăci +
suf. -
tură.